Cătălin Tolontan

De la MediaPedia.ro

Cătălin Tolontan
Cătălin Tolontan este unul din cei mai cunoscuţi jurnalişti români de sport, redactor-şef şi director general al Gazetei Sporturilor şi autor al unui blog de fotbal şi media.

Cuprins

Traseu profesional

Tolontan are 40 de ani la data iniţierii acestui articol şi a intrat în presă în 1990, la ziarul studenţesc al Facultăţii de Comerţ din Academia de Studii Economice. A trecut pe la ziarul Student, Azi, Gazeta Sporturilor pe vremea când aceasta aparţinea vechii redacţii Sportul, Sportul românesc şi ProSport, pentru a reveni la Gazeta Sporturilor în 2001. În afară de funcţii editoriale, Cătălin Tolontan a mai făcut parte, în redacţiile menţionate, din departamente de IT şi a lucrat ca tehnoredactor.

Jurnalistul a devenit notoriu odată cu ascensiunea ProSport de la sfârşitul anilor '90, sub patronatul lui Adrian Sârbu, în chip de redactor-şef al publicaţiei care l-a avut pe Ovidiu Ioaniţoaia ca director. În aceeaşi perioadă (1999-2000) a participat la lansarea reţelei de ziare locale a MediaPro. După trecerea ProSport în patrimoniul Ringier, Tolontan a părăsit redacţia împreună cu Ovidiu Ioaniţoaia şi o mare parte dintre jurnalişti, pentru a prelua Gazeta Sporturilor, trecută cu un an mai devreme în portofoliul Grupului Voiculescu.

Blogul lui Cătălin Tolontan, Tolo.ro, abordează mai ales subiecte de sport, dar şi informaţii şi comentarii pertinente cu privire la piaţa media.

Premii

Cătălin Tolontan a fost desemnat în 2001 "Omul Pro" şi, de şase ori, "Ziaristul sportiv al anului".

Implicare managerială şi patronală, brand personal

Cătălin Tolontan este director general al Convergent Media, societatea care editează Gazeta Sporturilor. În 2007, avea calitatea de ascociat la trei companii: T&T Press SRL (50%, alături de art directorul Marian Toader), Sport Net SRL (1%, alături de Ovidiu Ioaniţoaia - 4% şi SC Pro Sport SA - 95%) şi Linto Press Consult SRL (100%). [1].

Tolontan mai deţinea în 2007 acţiuni pe Bursa de Valori Bucureşti, în valoare declarată de aproximativ 75 de mii de euro la vremea respectivă[1]. În ciuda tuturor acestor activităţi de business, jurnalistul a preferat să se comunice în chip de redactor-şef al Gazetei Sporturilor[2]. Tolontan justifica această decizie astfel: Am rămas redactor-şef pentru că presa e încă în faza în care e nevoie de marketingul integrităţii. Publicul nu crede în sisteme, ci în personaje pe care le cunoaşte şi în care are încredere. Pe mine mă înjură că sunt rău, dar nu pentru că n-aş fi integru[3].

Linkuri externe

Referinţe

  1. 1,0 1,1 Săptămâna financiară, supliment Averile ziariştilor, 6 iunie 2007, accesat la http://www.sfin.ro/articol_9283/catalin_tolontan.html pe 2 decembrie 2008
  2. ymterviu cu Gusti Roman, director executiv al Gazetei Sporturilor, pe Media lui Comanescu, 1 septembrie 2006, accesat la http://comanescu.hotnews.ro/ymterviu003-gusti-roman-mai-avem-in-plan-trei-site-uri-anul-asta.html, pe 2 decembrie 2008
  3. ymterviu cu Cătălin Tolontan, pe Media lui Comanescu, 13 octombrie 2006, accesat la http://comanescu.hotnews.ro/ymterviu006-catalin-tolontan-voiculescu-are-un-partid-caraghios.html pe 2 decembrie 2008