I.L. Caragiale
De la MediaPedia.ro
I.L. Caragiale (Ion Luca, 30 ianuarie 1852, Haimanale, jud. Prahova-9 iunie 1912, Berlin) este un dramaturg, autor de proză scurtă şi gazetar român, unul din cei trei mari clasici ai literaturii române, alături de Ion Creangă şi Mihai Eminescu.Cuprins |
Cariera jurnalistică şi opera
Caragiale a început prin a colabora, în 1873, la revista Ghimpele, apoi, în 1875-1876, a scris la Alegătorul liber. După ce, în 1876-1877, a fost corector la Unirea democratică, a editat publicaţia de satiră Claponul şi, mai apoi, Moftul român. Împreună cu Ioan Slavici şi George Coşbuc, a editat Vatra. Caragiale a mai colaborat sau făcut parte din redacţia unor publicaţii ca Albina Carpaţilor, Telegraful, Gazeta poporului şi Timpul, Universul, Românul, Tribuna, Convorbiri literare[1].
A semnat o parte din texte cu pseudonim[1].
Ca orientare ideologică, I.L. Caragiale s-a situat aproape de junimism (conservatorism germanofil).
Trivia
- Satul Haimanale, în care s-a născut dramaturgul, a fost botezat cu numele lui I.L. Caragiale (se află astăzi în jud. Dâmboviţa).
Linkuri externe
- Cronologia vieţii lui I.L.Caragiale, pe ICI.ro
- Cercetare critică asupra teatrului românesc, pe WikiSource
- 1907 din primăvară până'n toamnă, pe WikiSource
- Liberalii şi conservatorii, pe WikiSource
- Naţiunea română, pe Biblior.net
- Înregistrări audio pe Audiocarti.eu.
