Mihai Craiu

De la MediaPedia.ro

Mihai Craiu
Mihai Craiu (n. 4 ianuarie 1969) este unul din cei mai cunoscuţi oameni de vânzări din România, asociat multă vreme cu Grupul Voiculescu. La data scrierii acestui articol, este asociat cu grupul media al lui Sorin Ovidiu Vîntu[1]. Este acţionar la Săptămâna financiară şi director general şi proprietar al Media Consulta International.

Cuprins

Traseu profesional

Craiu este absolvent al SNSPA (1996) şi a studiat la Harvard Business School (Executive Education Certificate - Strategic Negociations, 2006). În 2001, a devenit director general al Jurnalului naţional. În 2004, a preluat Media Consulta International, regie de vânzări pentru o bună parte din vehiculele media ale grupului Voiculescu. De la apariţie, în 2005, a fost director general şi acţionar semnificativ la Săptămâna financiară, iar din 2003, a girat şi Antena 1 Constanţa.

În august 2008, grupul Voiculescu a anunţat încetarea colaborării cu directorul Jurnalului[2].

În poziţiile deţinute în grupul Voiculescu, Mihai Craiu a avut atribuţii legate de vânzări de publicitate, publishing, PR şi alte aspecte ale industriei media.

La data iniţierii acestui articol, între Mihai Craiu şi grupul Voiculescu exista un litigiu cu privire la excluderea din poziţiile manageriale pe care le-a deţinut până la jumătatea lui 2008 la Săptămâna financiară. Mihai Craiu deţinea 22,5% din Săptămâna financiară şi era asociat unic la Media Consulta International[3].

Corpuri şi asociaţii profesionale

Mihai Craiu este membru în:

  • Harvard Alumni
  • International Advertising Agencies Association
  • Internet Advertising Bureau
  • ARMA (Asociatia Romana de Masurarea a Audientei)
  • TUV Austria Romania (prin certificarea sistemului de management al calitatii conform standardului ISO9001).

Linkuri externe

  • Interviu pe HotNews.ro, 24 iunie 2009: Mihai Craiu face bartere cu maşini, cafea şi asigurări la Vîntu.

Referinţe

  1. http://comanescu.hotnews.ro/mihai-craiu-la-realitatea-catavencu.html
  2. Conform Mediafax.ro, 14 august 2008: http://www.mediafax.ro/cultura-media/intact-a-incetat-colaborarea-cu-mihai-craiu-iar-tuca-si-firea-preiau-functiile-acestuia.html?1706%3B2924851
  3. Conform Săptămânii financiare, informaţie accesată la http://www.sfin.ro/articol_9384/mihai_craiu.html pe 25 iunie 2009