Ultimul cuvânt

De la MediaPedia.ro

Ultimul Cuvânt a fost un cotidian ce a apărut în 1994, în doar 63 de numere. Patronul publicaţiei era Cristian Burci, proprietar al Graffiti BBDO. Echipa redacţională a fost formată prin transferul unor nume importante de la publicaţii ale vremii (Evenimentul zilei, Ora). Redactor-şef era Sorin Roşca-Stănescu, iar redactori-şefi adjuncţi Sergiu Toader şi Vlad Petreanu. Deşi lansarea ziarului s-a bazat pe o investiţie consistentă, cu aparatură ultramodernă pentru anii 90 (a fost primul ziar care dispunea de câte un computer Apple pentru fiecare redactor), tipărirea primului număr s-a confruntat cu un veritabil sabotaj din partea pieţei. După aproximativ 3 luni, patronul a fost nevoit să închidă publicaţia din motive misterioase. Cea mai mare parte a redacţiei a fondat un alt cotidian, Ziua, acesta având aproximativ aceeaşi structură redacţională, dar un nou patron, Dinu Patriciu.

Campania pe TVR şi "publicaţia aleatorie de sărbători"

Ultimul Cuvânt a beneficiat de o campanie publicitară de câteva luni, înaintea apariţiei, pe TVR. Patronul publicaţiei, Cristian Burci, cumpărase anterior prin Graffiti BBDO spaţii publicitare copioase, în avans, pe postul public de televiziune. Sesizând orizontul de aşteptare creat, în decembrie 1993 câţiva ziarişti de la potenţiali rivali ai ziarului încă neapărut au realizat şi pus pe tarabe un Ultimul cuvânt - publicaţie aleatorie de sărbători. Spre deosebire de adevăratul titlu, care avea să apară de-abia în primăvara lui 1994, "publicaţia aleatorie de sărbători" era tipărită pe plumb, într-un format mare şi cu un layout nu foarte cizelat. Articolele aveau un caracter parodic, semnături care maimuţăreau numele cunoscute în epocă - Ancuţa Ogaru (pentru Anca Oegar) sau Ninel Bucea (pentru Mirel Curea) - şi un ton şi subiecte apropiate de Infractorul lui Ioan T. Lazăr. Falsul nu a trăit decât un număr. Voci de pe piaţă au interpretat apariţia ca o încercare de a distruge noul cotidian înaintea apariţiei.